Când se deschide aeroportul de la Brașov și se efectuează primele zboruri: este primul aeroport românesc nou în decenii

de: Alexandru Puiu
28 11. 2022

Există foarte multă presiune pe aeroportul de la Brașov ca acesta să fie un succes răsunător. Nu de alta, dar este primul deschis în aproximativ 50 de ani de ani și va veni cu beneficii fabuloase pentru brașoveni din punct de vedere al investițiilor și oportunităților economice, pe lângă locurile de muncă cu care va veni la pachet.

Aeroportul Brașov pare să fie aproape gata, iar mai multe evenimente au avut deja loc în incinta lui. Momentan, se mai lucrează la sistemele de semnalizare a pistei și se bat în cuie ultimele particularitățile referitoare la confortul pasagerilor, pe lângă verificări la sistemele care au fost instalate. Dacă totul merge bine, în vara anului viitor, românii vor putea să zboare de pe acest aeroport localizat în Ghimbav, la mai puțin de 10 kilometri de centrul Brașovului.

Când poți să zbori de pe aeroportul din Brașov

Ultimul aeroport deschis în România a fost în 1974, până la inaugurarea ce va avea loc anul viitor la Brașov. Ca referință, noul aeroport va fi al treilea din țară din prisma dimensiunii terminalului, după Aeroportul Henri Coandă de la București și cel din Cluj Napoca. Pistare are o lungime de 2800 de metri și permite aterizarea oricărui tip de avion cu excepția lui Airbus A380. Acesta din urmă are nevoie de un terminal special și o pistă mai lungă.

”În prezent, finalizăm montarea echipamentelor de radionavigație, urmează ca, în săptămâna 12-19 să se zboare aceste echipamente de calibrare și să fie verificate din zbor cu un avion de calibrare care aparține Autorității Aeronautice Române. Procedura de zbor este finalizată. Procedura de zbor înseamnă modul în care avionul pornește de pe pistă și ajunge în rută și modul în care, din rută, ajunge din nou pe pistă. Vor fi zboruri, de asemenea, cu avionul de calibrare. Se vor certifica toate echipamentele care sunt pe aeroport și sunt montate. Calculele făcute cu ROMATSA și cu Autoritatea Aeronautică, până în prezent, se rezumă la data de 15 iunie”, susține președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Ca referință, o primă agenți turistică a scos deja la vânzare pachete turistice cu zboruri de pe aeroportul din Brașov în perioada 17 iunie – 30 septembrie către Antalya – Turcia. Oficialii Tarom au insistat asupra faptului că prima aeronavă comercială care va ateriza pe pista noului aeroport din Brașov va fi una românească.